Mandala constituie un simbol și totodată un ritual, care provine din Hinduism și din Budism și reprezintă Universul.

Mandala este un cuvânt compus din doi termeni, manda și la, cu următoarele semnificații în sanscrită: ”manda” înseamnă cerc, dar și sferă, iar ”la” are sensul de conținător.

Mandala este o diagramă circulară care păstrează cu rigoare o anumită simetrie care se concentrează cu toată forța asupra unui centru, având ca structură tipică împărțirea suprafeței în patru segmente egale.

Interpretări psihologice occidentale

Susanne F. Fincher, terapeuta prin artă și consilieră pentru vindecarea mentală, susține că reintroducerea mandalei în gândirea occidentală se datorează lui Carl Gustav Jung, psihanalist elvețian. În cursul explorărilor sale cu privire la legătura dintre inconștient și artă, Jung a observat motivul cercului apărând în mod spontan. Desenele cu reprezentări ale unor cercuri reflectau starea sa interioară din acele momente. Pentru că era familiarizat cu scrierile filosofice din India, a adoptat termenul de „mandala”, descriind astfel desenele cu reprezentări ale unor cercuri, pe care el și pacienții lui le realizau.

Jung a explicat că nevoia de a desena mandale a apărut în timpul momentelor sale intense de dezvoltare personală. Apariția lor indică faptul că la nivelul psihicului are loc o profundă reechilibrare.

Jung era convins că pictarea mandalelor personale îl face pe individ să acționeze integral asupra personalității. El mai afirma că atunci când sinele reușește să se exprime prin desen, inconștientul răspunde determinând o atitudine de reverență față de viață. Când privim o mandala, ea ne armonizează forul interior, ne aduce liniște și pace, ne pune în echilibru, stimulează în noi idei creatoare, capabile să se orienteze spre un țel constructiv.

De aceea, dacă vom continua să desenăm, să privim sau să medităm cu mandale, care semnifică iubire, bunăstare, fericire, energia susținută în mandală va interacționa cu a noastră și ne vom armoniza acele aspecte.

În plus, desenarea la liber a mandalei ne va oferi multiple posibilități de analiză, care pot fi interpretate chiar de cel sau cea care o desenează, prin culorile folosite și modalitatea de desen.

Astfel, mandalele pot fi folosite în scop terapeutic, de relaxare, de calmare, de rezolvare a problemelor și de organizare. Ele contribuie la creșterea creativității și percepției conștiinței. Unul dintre scopurile principale este deblocarea energiei stagnante și vindecarea evenimentelor traumatizante. De asemena, mandalele se folosesc, în general, pentru a accelera transformarea lăuntrică şi a avea acces direct la cunoașterea spirituală.

 Alte beneficii ale realizării de mandale

Atingerea echilibrului. Realizarea unei mandale aduce bunăstare fizică și psihică. Indiferent dacă este desenată spontan sau pe șablon, rezultatul este același: echilibrul și pacea interioară. Pauza oferită de o sesiune de colorat este binevenită pentru cei care au o viață excesiv de agitată sau care trec prin episoade complicate.

Îți faci timp pentru tine. Scopul realizării unei mandale este mai presus de toate să te regăsești cu tine însuți, să uiți tumultul de afară. Prin desenarea sau colorarea uneia, te concentrezi asupra elementelor esențiale. Nu este vorba de a fi un designer cu experiență. Scopul este să te simți bine, să-ți dai drumul și să te relaxezi.

Te concentrezi asupra sentimentelor tale. Pentru terapeuți, mandala determină o persoană să se concentreze asupra sentimentelor sale, deoarece se concentrează pe desenul său, izolându-se într-o mica bulă. Această concentrare îl ajută să-și pună întrebări, iar procesul de desen îl ajută să găsească răspunsurile corecte.

În plus, culorile alese și temele către care este orientat ajută la calmarea stresului și a anxietății, practicând tăcerea.

Descătușarea creativității. Cei inițiați în mandala dezvoltă un impuls al creativității înmulțit de liniștea înconjurătoare. Alegerea culorilor nu este întâmplătoare. Instinctiv, cel care colorează o mandală alege nuanțe în conformitate cu sentimentele sale de moment. De asemenea, ele definesc temperamentul fiecăruia.

Mandala ca resursă terapeutică. Procesul de observare constă în alegerea unei mandale gata executată, așezată într-un loc confortabil. Apoi se execută exerciții de controlare a respirației, până la obținerea unei stări de bunăstare și relaxare prin observarea continuă a figurii, concentrând asupra ei toată atenția.

„Numai treptat am înțeles ce este cu adevărat mandala: transformare formare.” – Carl Jung 

 Sursa: diverse articole internet

Iar dacă doriți să aduceți mandalele și în casa voastră sau în casele celor dragi, noi vă recomandăm cuverturile de la #Casarte cu model mandale, de care să vă puteți bucura fie pentru voi, fie pentru cadouri pentru cei dragi vouă.

Vă invităm să le alegeți pe www.casarte.rosunt 6 modele disponibile, în diferite variante de culori.

Iar până pe 31 august 2021 vă veți putea bucura de reduceri foarte mari – de până la 58% – ale prețurilor tuturor produselor #Casarte în campania Vara #Casarte, căci reducerile își petrec vacanța 2021 pe www.casarte.ro.

Vă dorim armonie, iubire, bunăstare, fericire și echilibru!