Curățenia de primăvară a devenit o tradiție și nu întâmplător: primăvară este într-adevăr cel mai bun moment pentru curățenie și reorganizarea spațiului din locuință. Cu toate că urmărim, de obicei, calendarul sărbătorilor, pentru a ne ocupa de curățenie înainte de Paște, momentul ideal ține mai degrabă de temperaturile de afară: curățenia de primăvară este cu mult mai eficientă dacă are loc atunci când termometrele arată temperaturi moderate, spre reci.

Astfel vom avea o casă curată și frumoasă, ceea ce ne va da o stare de spirit foarte bună, spre deosebire de momentele în care percepem casa ca fiind dezordonată. Un studiu realizat de Society for Personality and Social Psychology a dovedit că o casă dezordonată este una din primele cauze care pot duce la depresie, mai exact că persoanele care percep casa în care stau ca fiind un mediu stresant, pentru că nu este ordine și curățenie, sunt mai predispuse la stări depresive, decât cele care regăsesc în locuință un loc aerisit, care miroase bine și care le dă senzația de proaspăt. Mai mult, mișcarea și efortul pe care le facem pentru curățenia de primăvară sunt o sursă de mulțumire și acumulare de energie, care contribuie de asemenea la o stare de spirit foarte bună.

De cele mai multe ori, curățenia de primăvară se întinde pe durata unei săptămâni. Dacă ne dorim să ne încadrăm în acest termen sau chiar să încheiem totul mai repede, este foarte importantă ordinea în care facem curățenie: începem cu încăperile unde avem mai mult de lucru (cum ar fi baia, bucătăria și debaraua), ca să ne asigurăm că ne folosim la maxim forțele proaspete de la începutul activității, și lăsăm treburile mai simple pentru final, când oboseala va începe să se manifeste.

Așadar, este bine să începem cu cămara și / sau debaraua, cu dulapurile și cu sertarele. Dacă este ordine în aceste spații, vom avea mereu lucrurile din ele la îndemână și vom câștiga și spații de depozitare.

De asemenea, ferestrele, ușile și pereții ar trebui să fie tot printre primele pe care le curățăm.

Însă primul lucru pe care trebuie să-l facem înainte să începem curățenia propriu-zisă este să verificăm dacă avem sau nu în casă produsele de curățenie pe care vrem să le folosim, atât ca tip de produs, cât și cantitativ și să ne facem stocurile necesare din timp, pentru a nu ne întrerupe în mijlocul activității din cauză că nu avem un produs sau avem o cantitate prea mică.

De asemenea, curățenia de primăvară este un bun prilej să facem și un inventar al lucrurilor din casă, să le sortăm și să aruncăm tot ceea ce nu ne mai este necesar și nu mai folosim. Astfel, pe lângă faptul că vom evita transformarea casei într-un mare depozit în care nu vom mai avea loc, vom crea ocazii de înnoire a anumitor lucruri din casă sau poate chiar vom descoperi unele lucruri cărora le vom da întrebuințări noi.

Sursa: diverse articole internet

Și pentru că am menționat ideea de înnoire, vă reamintim de campania noastră Primăvara #Casarte, care va fi valabilă până la sfârșitul lunii aprilie 2021, pentru ca să vă puteți bucura de cele mai frumoase decorațiuni textile pentru casă la prețuri reduse foarte mult, cu până la 50%, fie pentru voi, fie pentru cadouri pentru cei dragi vouă.

Vă invităm și vă așteptăm cu mare drag pe www.casarte.ro,