Povestea spune că sania lui Moș Crăciun este trasă de 9 reni: Rudolf (celebrul lor conducător), Dasher, Dancer, Donner, Vixen, Comet, Cupid, Prancer și Blitzen.

Tot din povești am aflat și că Moș Crăciun și spiridușii săi au o formulă secretă a prafului magic pentru reni. Așa că în noaptea de Crăciun trec prin camera magică a spiridușilor, unde sunt stropiți cu praful magic și astfel ei capătă puteri deosebite și pot zbura neobosiți în jurul lumii cu viteză foarte mare, reușind să străbată tot globul de la un cap la altul în Noaptea de Crăciun.

Povestea renilor lui Moș Crăciun a început în poemul “Noaptea de dinaintea Crăciunului”, scris de Clement Clarke Moore în 1822. Poemul era cadoul de Crăciun al lui Moore pentru copiii săi. El este cel care a creat imaginea familiară a lui Moș Crăciun care zboară în sania trasă de cei opt reni. Al nouălea ren al lui Moș Crăciun, Rudolf, a apărut mult mai târziu, într-o carte scrisă de Robert May.

Dar să facem cunoștință mai bine cu cei 9 reni ai lui Moș Crăciun.

1. Rudolf / Rudolph

Rudolf este cel mai cunoscut ren dintre toți, în special datorită nasului său roșu și luminos. Nu se știe exact dacă s-a născut cu nasul roșu sau dacă, atunci când era pui, nasul său a fost atins de Magia Crăciunului. Însă știm sigur că  el este primul ren, conducătorul celorlalți, iar Moș Crăciun are deplină încredere în el și îl consideră sfetnicul său. Tot el este cel care a salvat Crăciunul într-o zi când, fiind foarte ceață afară, Moș Crăciun s-a gândit să anuleze distribuția cadourilor, întrucât nu se putea orienta deloc. Dar Rudolf, folosindu-și nasul lui roșu și strălucitor, i-a ghidat pe ceilalți reni prin ceața și astfel a devenit conducătorul echipei de reni.

2. Donder/Donner

Legenda spune că Donder/Donner este prima fată-ren care a absolvit academia de trăgători de sanie și se ocupă de antrenamentul întregii echipe de reni. Este și cea mai disciplinată și cea mai conștiincioasă. Are o tabără de antrenament foarte dificilă pentru renii care se antrenează ca să câștige un loc în echipa lui Moș Crăciun.

3. Prancer

Prancer se ocupă de toate activitățile distractive și, alături de Dancer, este foarte cunoscut pentru aparițiile sale spectaculoase la serbările de Crăciun din satul Moșului.

4. Dancer

Dancer a primit acest nume pentru că, de micuț, singura sa dorință era să danseze. Este un ren foarte talentat cunoscut de asemenea în satul Moșului pentru reprezentațiile lui de dans, căci obișnuiește adesea să ofere un recital de dans pentru ceilalți reni. Moș Crăciun s-a gândit chiar să-l trimită la Broadway, dar Dancer a refuzat pentru că își dorea foarte foarte mult să tragă sania moșului.

Dancer și Prancer sunt cei mai talentați reni și sunt gemeni. Nu identici, dar seamănă foarte mult între ei, mai ales în ceea ce privește latura artistică – amândoi sunt foarte talentați, dansează, cântă și spun bancuri.

5. Blitzen

Este renul electric – a fost lovit de mai multe ori de fulger (așa și-a căpătat numele) și este chiar încărcat cu energie electrică. De aceea, el este și busola moșului atunci când trebuie să găsească drumul pe furtună sau ninsoare aprigă.

6. Vixen

Vixen este tot o fată-ren, cea mai grațioasă și mai cochetă dintre toți renii, recunoscută pentru frumusețea și stilul elegant de a zbura. Ea a fost salvată la un moment dat de Cupid și de atunci este foarte îndrăgostită de el.

Responsabilitatea lui Vixen este să verifice întotdeauna ca renii să se îngrijească, să se spele, să se perie și să-și lustruiască copitele.

7. Cupid

Cupid s-a născut de Sfântul Valentin și este romanticul printre renii lui Moș Crăciun. Deși are o slujbă foarte serioasă și este foarte ocupat, își găsește timp să se ocupe și de poveștile romantice ale renilor. De aceea, îi place foarte mult să îi facă pe renii din întreaga lume să se îndrăgostească și să-și găsească perechea.

8. Comet

Comet este cel mai viteaz ren și a fost numit după cometa Blorouis, care a apărut pe cer acum mulți ani. Cometa era atât de luminoasă încât a luminat Polul Nord noaptea. Comet are un dar magic: este cel care poate vedea stelele, chiar și pe timpul zilei.

Se spune că în prima seară în care a condus sania lui Moș Crăciun, Comet a evitat o tragedie: văzând o cometă care se apropia de Pământ, a lovit-o cu coarnele și i-a schimbat orbita.

9. Dasher

Este renul sofisticat, cel celebru, care și-a abandonat cariera în show-bizz pentru a-l ajuta pe Moș Crăciun. A reușit să devină cel mai bun ren zburător, iar Moș Crăciun l-a numit Dahser pentru că tot timpul voia să facă întreceri cu ceilalți reni.

Dasher este și cel mai îngrijit ren dintre toți și este responsabil și cu întreținerea saniei – se asigură că funcționează mereu cum trebuie.

Sursa: diverse articole internet

Noi, echipa #Casarte, deja am vorbit cu renii lui Moș Crăciun să vă ajute și să ne ajute cu transportul cadourilor de Crăciun. Asta pentru că am lansat în luna decembrie Campania de Crăciun 2020, cu reduceri foarte mari de prețuri la toate produsele, de care vă puteți bucura fie pentru voi, fie pentru cadouri pentru cei dragi vouă.

Vă invităm să alegeți dintr-o gamă variată de lenjerii de pat pentru copii, cuverturi pentru copii, huse de protecție pentru canapele, cuverturi, lenjerii de pat etc.

Vă așteptăm cu drag pe www.casarte.ro!